MUMIILE DIN TARIM – VERII NOŞTRI INDOEUROPENI

Dorin Jurcău, Marius Şerbănescu, revista-informare.ro

Mumiile din bazinul Tarim au fost descoperite la începutul secolului XX de către exploratori precum Sven Hedin, Albert von Le Coq şi Sir Aurel Stein. Bazinul Tarim se află în prezent în provincia chineză Xinjiang. Zona cuprinde deşertul Taklamakan.

Deşertul Taklamakan cunoscut şi sub numele de Taklimakan, este un deşert în Asia Centrală, în Regiunea Autonomă Xinjiang Uighură din China. Este delimitată de Munţii Kunlun la sud, şi Munţii Pamir şi Munţii Tian Shan (cunoscuţi în vechime drept Muntele Imeon) la vest şi la nord.

Nu există apă în deşert şi acesta este periculos să fie traversat. Takla Makan înseamnă “du-te şi nu vei mai ieşi niciodată” [1]. Rutele comerciale ale Drumului Mătăsii se opreau pentru pauze la oraşele înfloritoare din oaze [2].

Mai sus Deşertul Taklamakan si Drumul Mătăsii. Taklamakan este cunoscut ca unul dintre cele mai mari deşerturi de nisip din lume, ocupând locul al 15-lea între cele mai mari deşerturi non-polare. El acoperă o suprafaţă de 270000 km ² din Bazinul Tarim, având o lungime de 1000 km şi o lăţime de 400 km. Este traversat, la nord şi la sud de cele două ramuri ale Drumului Mătăsii, negustorii încercând să evite zona aridă. În ultimii ani, China a construit o autostradă ce traversează deşertul, care leagă oraşele din Hotan (din sud) şi Luntai (din nord) [3-5]. În deşert se află câteva lacuri sărate cu apă provenită probabil din topirea zăpezilor de pe munţi. Regiunea este bântuită de vânturi puternice, ceea ce duce la formarea dunelor mişcătoare. Taklamakan este un deşert rece. Fiind relativ apropiat de masele de aer reci din Siberia, iarna se înregistrează temperaturi extrem de scăzute, uneori cu mult sub -20°C. În timpul iernii din 2008, s-a raportat că Taklamakan a fost pentru prima dată în întregime acoperit de un strat subţire de zăpadă care a ajuns la 4 cm în unele observatoare [6]. Datorită poziţiei sale extrem de interioare, şi a distanţei de mii de kilometri de la orice ochi de apă deschis, nopţile în deşert sunt reci chiar şi vara. Umiditatea aerului este redusă, iar temperaturile ating vara în timpul zilei 62°C, iar noaptea -12 °C. Actuala populaţie este alcătuită în mare măsură din uiguri, de neam turcic.

Mumiile din bazinul Tarim Ele sunt datate între 1800 îH – 200 dH. Unele mumii sunt asociate frecvent cu prezenţa indo-europenilor şi cu limba tocariană, deşi mai multe secole separă aceste mumii de scrierile în limba tocariană [7]. Majoritatea mumiilor au fost descoperite în partea estică a bazinului Tarim: în zona Lopnur, Subeshi lângă Turfan, Kroran, Kumul, şi sudică: Khotan, Niya, Qiemo. Cele mai timpurii mumii, găsite la Qäwrighul şi datate 1800 îH, sunt de rasă caucaziană, cu trăsături fizice apropiate de populaţia epocii bronzului din sudul Siberiei, Kazakstan, Asia Centrală şi Volga inferioară. Mumiile caucaziene sunt înalte, cu păr roşu sau blond [8-26]. Cimitirul din Yanbulaq conţine 29 mumii care datează între 1100–500 îH, 21 din ele fiind de rasă mongoloidă – cele mai timpurii mumii mongoloide găsite în bazinul Tarim, îar 8 sunt de rasă caucaziană, la fel cu cele găsite la Qäwrighul [18]. Totuşi, studiile genetice arată că mumiile mai recente prezintă un amestec de caracteristici caucaziene şi mongoloide.

La Subeshi s-a descoperit mumia unui om care a suferit o operaţie chirurgicală la gât. Incizia a fost cusută cu păr de cal pe post de aţă chirurgicală. Operaţiile erau considerate eretice în medicina tradiţională chineză veche [8]. Multe din mumiile găsite se prezentau în condiţii foarte bune, probabil datorită uscăciunii deşertului, multe păstrându-şi părul intact, cu culori de la blond la roşu şi până la castaniu închis. S-au păstrat intacte şi hainele mumiilor, tehnica realizării acestora indicând o origine comună cu tehnica realizării îmbrăcăminţii de către populaţia neolitică indo-europeană. Expertul în textile Elizabeth Wayland Barber, care a examinat hainele de tartan, a considerat că au legătură cu cele din Anatolia, din Caucaz şi din zona de nord a Mării Negre [9].

Bărbatul din Yingpan este o mumie aproape perfect conservată veche de 2000 de ani. Ea aparţine unei populaţii caucaziene şi a fost descoperită în 1995 în regiunea cu acelaşi nume. Este de înălţime mare, având aproape 2 metrii. Bărbatul din Yingpan nu numai că a avut o mască dintr-o foiţă subţire de aur, mască de tradiţie greacă, care acoperea faţa lui cu barbă blondă, dar de asemenea purta haine roşii şi maro brodate cu fir de aur, confecţii cu design tipic vestului Europei.

Mumia 10, găsită în 1989 si Mumia 7

Frumoasa din Loulan, şi reconstituirea sa de către artişti. Frumoasa din Loulan datează de acum 4000 de ani. Ea a avut la moarte aproximativ 40 de ani şi a fost îngropată cu un coş de cereale. Această femeie are părul roşu, şi poartă un fel de haină de pânză de tartan.

Haină din pânză de tartan si Mumia 2. Mumia 2 este a unui bărbat tocharian cu păr blond roşcat. Trăsăturile sale europene s-au păstrat după aproape 3500 de ani.

Frescă din secolul 6 dH numită “Donorii tocharieni”, de la Qizil, Bazinul Tarim, este şi ea importantă pentru istoria indoeuropenilor. Bărbaţii au săbii lungi, păr şi ochi de culoare deschisă şi sunt îmbrăcaţi în stil sasanid. Fresca este asociată cu notaţii făcute de pictori în tochariană şi sanscrită.

Mmumiile din bazinul Tarim au evitat descompunerea naturală din cauza atmosferei uscate şi a solurilor alcaline din Bazinul Tarim. Ele nu au dat oamenilor de ştiinţă doar posibilitatea de a studia corpurile lor fizice ci şi hainele lor, instrumentele şi ritualurile de înmormântare, aducând la viaţă o perioadă puţin cunoscută din epoca bronzului.

Prezenţa indo-europenilor în Bazinul Tarim în mileniul al treilea îH şi la începutul celui de-al doilea mileniu îH sugerează faptul că între populaţiile indo-europene şi chineze au avut loc schimburi culturale la o dată foarte timpurie. S-a sugerat că metalurgia bronzului şi carul de război se poate să fi fost transmise spre est de aceste triburi de indo-europeni [16]. Aceste teorii contravin cu ideea că estul şi vestul au dezvoltat civilizaţii independente, şi sugerează că anumite forme de schimburi culturale au avut loc. Furnizarea de jad din bazinul Tarim către China din vremuri vechi este un fapt bine stabilit. Se cunoaşte că domnitorii chinezi antici au avut un puternic ataşament pentru jad. Toate piesele de jad provenite din excavarea mormântului lui Fuhao din dinastia Shang, mai mult de 750 de piese, au provenit din Khotan, din modernul Xinjiang.

Deşi nu au fost niciodată găsite texte tochariene în legătură directă cu mumiile, locaţia geografică identică şi originea lor comună non-chineză, sugerează că mumiile au fost legate de tocharieni şi au vorbit o limbă indo-europeană [14]. Victor Mair, un profesor de literatură şi religie chineză şi indo-iraniană de la Universitatea din Pennsylvania, afirmă că cele mai vechi mumii din Bazinul Tarim au fost exclusiv caucauziene sau europene, popoarele est asiatice migrând în zona de est a Bazinul Tarim în jurul anilor 1000 îH, iar popoarele uighure au sosit în jurul anului 842 îH [9]. În încercarea de a urmări originile acestor populaţii, echipa lui Victor Mair a sugerat faptul că aceste popoare ar fi ajuns în această regiune prin Munţii Pamir cam acum 5000 de ani. Această dovadă rămâne controversată. Prin teoria lui Mair se respinge şi pretenţia naţionaliştilor uiguri contemporani care pretind că sunt populaţia indigenă din Xinjiang, mai degrabă decât chinezii han. Comparând ADN-ul mumiilor cu a populaţiei uigure moderne, echipa lui Mair a găsit unele similarităţi genetice dar nu o legătură directă.

Testele genetice efectuate asupra mumiilor au arătat că ele au haplotipuri caracteristice zonei din vestul Eurasiei şi sudului Rusiei [10-12]. O echipă chineză şi americană ce au lucrat în Suedia au testat 52 mumii separate, inclusiv mumia numită “Frumoasa din Loulan.” Cercetătorii au confirmat că mumiile sunt descendenţi ai populaţiilor din Eurasia de Vest. Descoperirea este extrem de importantă pentru că se leagă astfel estul de vestul Eurasiei în primele stadii ale civilizaţiei, respectiv epoca bronzului şi începutul epocii fierului. Mair aprecază că noile dovezi ne impun o reexaminare a cărţilor vechi chineze care descriu figuri istorice sau legendare de mare înălţime, cu ochi albaştrii sau verzi, nasul lung, bărbi pline, şi păr roşu sau blond. Cercetătorii, în mod tradiţional nu au crezut aceste lucruri, dar acum se pare că ele pot fi corecte [13]. Oamenii de ştiinţă chinezi au fost iniţial ezitanţi la a acorda acces la probe de ADN, deoarece au fost îngrijoraţi de creşterea naţionalismului uighur care o privesc pe Frumoasa din Loulan ca pe un simbol naţional, şi pentru a preveni jafurile monumentelor naţionale de către străini [9].

În 2007, guvernul chinez a permis unei echipe National Geographic conduse de Spencer Wells să examineze ADN-ul mumiilor. Wells a fost capabil să extragă ADN din interiorul mumiilor. Oamenii de ştiinţă au extras destul material care să sugereze că Bazinul Tarim a fost locuit continuu de la 2000 îH la 300 îH şi rezultatele preliminare indică oameni care nu au avut o singură origine, ci au provenit din Europa, Mesopotamia, India şi alte regiuni, dar care urmează să fie stabilite. Textilele găsit cu mumiile sunt de tip european timpuriu şi sunt similare cu textilele găsite pe corpurile minerilor din minele de sare din Austria, ce sunt datate în jur de 1300 îH. Antropologul Irene Good, un specialist în textilele europene timpurii, consideră că modelul ţesutului în diagonală indică utilizarea unui război de ţesut destul de sofisticat, iar hainele mumiilor de la Tarim sunt exemplul estic cel mai cunoscut al acestui tip de tehnică de ţesut.

Antropologii fizici au propus mutarea a cel puţin două tipuri fizice caucaziene în bazinul Tarim, pe care Mallory şi Mair le-au asociat cu ramurile tochariene şi iraniene (Saka) ale indo-europenilor. B.E. Hemphill a analizat măsurătorile craniilor şi a pus la îndoială identificarea populaţiei din Bazinul Tarim cu europenii, menţionând că populaţia timpurie este apropiată de populaţia Văii Indusului, iar populaţia mai târzie este apropiată de populaţia din valea râului Oxus. Pentru că, craniometria poate produce rezultate care nu au întotdeauna sens (de exemplu, legătura strânsă între populaţiile neolitice din Rusia şi Portugalia), şi, prin urmare, poate fi lipsită de orice sens istoric, orice relaţie genetică trebuie să fie în concordanţă cu plauzibilitatea geografică şi să aibă sprijinul altor probe [18].

Han Kangxin, care a examinat 302 de cranii de mumii, a găsit cele mai apropiate rude ale populaţiei timpurii din Bazinul Tarim în populaţiile culturii Afanasevo, situată imediat la nord de bazinul Tarim şi cu cultura Andronovo care s-a întins din Kazahstan şi a ajuns la sud în vestul Asiei Centrale şi în Altai. Mallory şi Mair au găsit şi ei legături cu cultura Afanasevo pentru populaţia din bazinul Tarim. Cultura Afanasevo (c. 3500-2500 îH) are conexiuni genetice şi culturale cu culturile indo-europene asociate stepei din Eurasia ce a precedat asocierea specifică a culturii indo-iraniene cu cultura Andronovo în perioada ulterioară (c. 2000-900 îH) de ajuns pentru a izola limba tochariană de inovaţiile lingvistice indo-iraniene ca satemizarea [13].

Dovezile arheologice şi lingvistice plasează patria indo-europenilor în nordul regiunii pontice. Membrii grupului de indo-europeni (cultura Yamnaya), care a migrat la vestul Munţilor Altai, unde sunt identificaţi cu cultura Afanasievo, s-ar putea să se fi mutat mai târziu în bazinul Tarim. Hemphill şi Mallory, în 2004, confirmă un al doilea tip fizic caucazian la Alwighul (700-1 îH) şi Krorän (200 dH), diferite de cele descoperite mai devreme la Qäwrighul (1800 îH) şi Yanbulaq (1100-500 îH). Acest ultim studiu confirmă afirmaţia lui Han din 1998 că ocupanţii din Alwighul şi Krorän nu derivă din populaţiile proto-europene de stepă, ci au afinităţi mai mari cu populaţiile din estul Mediteranei. Mai mult, rezultatele demonstrează că astfel de populaţii est Mediteraniene mai pot fi, de asemenea, găsite în centrele urbane din civilizaţia Oxus situate in partea de nord a oazei Bactriene spre vest. Afinităţile sunt deosebit de strânse între populaţia din Krorän, cea mai recentă din Xinjiang, şi populaţia din Sapalli, cea mai timpurie din Bactria. Populaţia din Alwighul şi populaţiile mai târzii din Bactria prezintă afinităţi mai îndepărtate. Acest model poate reflecta o posibilă schimbare majoră în contactele interregionale în Asia Centrală în primele secole ale celui de-al doilea mileniu îH.

Mallory şi Mair au asociat acest tip fizic caucazian mai târziu (700 îH-200 dH) cu populaţiile ce au introdus limba iraniană saka în partea de vest a bazinului Tarim. Mair apreciază, pe baza probelor disponibile, că, în primii 1000 de ani după ce a trăit mumia numită Frumuseţea din Loulan, toată populaţia din Bazinul Tarim au fost caucazieni. Popoarele din Asia de Est au început să apară în zona de est din Bazinul Tarim cu aproximativ 3000 de ani în urmă, iar populaţia uighură a sosit după anul 842 îH, după colapsul regatului uigur Orkon, ce s-a întins în Mongolia de azi.

Se pune întrebarea dacă se poate face o legătură, pe baza izvoarelor vechi între popoarele indoeuropene din zona Mării Megre şi mumiile din bazinul Tarim. În harta de mai jos sunt prezentate popoarele din Asia în jurul anului 323 îH, după cuceririle lui Alexandru cel Mare.

Se vede vecinătatea între tocharieni, locuitorii bazinului Tarim, şi massageţi. Prima menţiune a tocharienilor apare în secolul 1 îH la Strabo, care îi prezintă drept un trib scitic. Savanţii consideră că massageţii erau populaţii iraniene cunoscute din scrierile lui Herodot. Numele lor este asemănător cu cel al geţilor şi al thyssageţilor. După unele texte ei sunt apropiaţi de sciţi, Herodot scrie că erau foarte asemănători cu sciţii în ceea ce priveşte hainele şi modul lor de viaţă [27-32].

Ammianus Marcellinus consideră că alanii sunt urmaşii triburilor nomade ale massageţilor [26]. Alanii sunt atestaţi în izvoarele istorice începând cu secolul I în zona de stepa dintre Don si Volga, la nordul Caucazului. Din aceste zone, alanii, faceau repetate incursiuni in Persia şi în provinciile caucaziene şi danubiene ale Imperiului Roman. Istoricul roman Ammianus Marcellinus descrie alanii ca fiind “Aproape toţi înalţi şi frumoşi. Părul lor este în general blond şi ochii lor sunt înfricoşători de mândri”.

Thyssageţii au fost un vechi trib descris de Herodot ca ocupând un district la nord-est de Scythia separaţi de budini de un deşert ce poate fi străbătut în şapte zile, ei fiind probabil vogulii.

Geţii, “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” -cum i-a numit Herodot- fac parte din ramura tracilor de nord. Neamul trac era alcătuit din numeroase triburi dintre care cele mai mari şi puternice au fost dacii şi geţii, care şi-au impus numele şi celorlalte. În legătură cu înţelesul denumirii get nu s-a ajuns încă la un acord nici între lingvişti şi nici între istorici. Kretschmer consideră că numele geţilor este scitic cf. massagetae, tyragetae. Pârvan ajunge şi el la concluzia că „numele dacilor şi geţilor sunt probabil iraniene” . Al. Rosetti crede că numele geţilor„poate fi comparat cu denumiri ale unor seminţii iranice”. Istoricul britanic A.I. Toynbee socoteşte că „geţii europeni din bazinul Dunării de jos reprezentau o parte din acelaşi neam nomad ca şi tissageţii dintre Volga şi Elba, ca şi massageţii de pe Iaxartesul inferior”. Ion Cârstoiu şi Rodica Anghelescu pornesc de la limba armeană, supravieţuitoare după unii a limbii trace şi consideră că termenul get înseamnă „râu”[33-36].

Dacă massageţii erau populaţii iraniene, iar dacă despre geţi mai mulţi savanţi cred că au nume iranian, nu se poate oare trage concluzia, la fel ca istoricul britanic A.I. Toynbee, că „geţii europeni din bazinul Dunării de jos reprezentau o parte din acelaşi neam nomad ca şi tissageţii dintre Volga şi Elba, ca şi massageţii de pe Iaxartesul inferior”? Această ipoteză merită analizată temeinic şi cercetată. Geţii ar putea fi ramura de vest a aceleiaşi populaţii indo-europene la care tocharienii, cărora le aparţin mumiile din bazinul Tarim sunt ramura de est.

Dacă la mijlocul mileniului I îH Herodot face o conexiune între massageţi şi geţi, s-ar putea demonstra şi existenţa unei conexiuni mai timpurii? Am prezentat mai sus că Mallory şi Mair au găsit că populaţia din bazinul Tarim are legături cu cultura Afanasevo. Cultura Afanasevo este datată în perioada 3500 —2500 îH, fiind o cultură din epoca târzie a cuprului şi epoca timpurie a bronzului.

Harta ce cuprinde extinderea culturii Afanasevo, în verde, şi a culturii Andronovo, în portocaliu. Cultura Afanasevo a devenit cunoscută datorită săpăturilor din zona Minusinsk din sudul Siberiei, dar ea a fost de asemenea răspândită în vestul Mongoliei, nordul regiunii Xinjiang, estul şi centrul Kazahstanului, cu conexiuni sau extensii în Tadjikistan şi în zona Aral. Economia pare să fi fost de tip pastoral semi-nomad. Această cultură indo-europeană extrem de timpurie se presupune că a aparţinut vorbitorilor de tochariană. Înhumările poartă o remarcabilă asemănare cu cele mult mai de la vest, din cultura Yamna, cultura Sredny Stog, cultura catacombelor şi cultura Poltavka. Toate aceste culturi se crede că sunt de origine indo-europeană.

Cultura Sredny Stog (numită aşa după satul ucrainian unde a fost descoperită) datează din perioada 4500-3500 îH. Ea era situată la nordul Mării Azov între Nipru şi Don. Ea pare să fi avut contacte cu cultura Cucuteni-Tripolie. Cultura Sredny Stog a fost urmată de cultura Yamna. Cultura Cucuteni-Tripolie este o cultură neolitică ce se întinde între cca. 5500 îH şi 2750 îH în regiunea Siret- Nistru-Nipru în Romania, Moldova şi Ucraina. Savanţii împart cultura în 3 perioade: 1) timpurie 5300-4600 îH; 2) medie 4600-3200 îH; 3) târzie 3200-2750/2600 îH. Cultura Cucuteni era răspândită în România în Moldova, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi se caracteriza printr-o ceramică de foarte bună calitate, bogat şi variat pictată. Populaţia aparţinând culturii Cucuteni avea o organizare protourbană, cu locuinţe mari, cu vetre interioare. Aveau ca ocupaţie vânătoarea, agricultura şi meşteşuguri casnice, cum ar fi: ţesut, olărit, confecţionare de unelte.

Să urmărim perioadele de dezvoltate a culturilor amintite:

– cultura Cucuteni vechi (5300 – 4600 îH)
– cultura Sredny Stog (4500 – 3500 îH)
– cultura Afanasevo (3500 – 2500 îH)
– cele mai vechi mumii din bazinul Tarim (cca 2000 îH)

Dacă urmărim perioadele de dezvoltate a culturilor amintite observăm că ipoteza deplasării unei populaţii aparţinând culturii Cucuteni vechi spre est pentru a da naştere culturilor Sredny Stog şi Afanasevo şi apoi mumiilor din bazinul Tarim nu poate fi abandonată a priori.

Un alt argument în favoarea acestei ipoteze ne poate veni de la ceramica de Cucuteni. Ceramica din cultura Cucuteni este unica în Europa, găsindu-se unele asemănări, destul de pregnante, doar între ceramica Cucuteni şi o ceramică dintr-o cultură neolitică din China. Între cele două culturi este o distanţă de timp foarte mare, cea din China apărând după circa un mileniu faţă de cea de la Cucuteni. Dar oare cum a putut influenţa cultura Cucuteni o cultură din China care a apărut după o mie de ani dacă nu priontr-o deplasare de populaţii?

Bibliografie

1. Takla Makan Desert at TravelChinaGuide.com.

2. Hopkirk, Peter (1994). The Great Game: The Struggle for Empire in Central Asia. ISBN 1-56836-022-3.

3. “Taklamakan Desert”. Encyclopedia Britannica.

4. “The World’s Largest Desert”. geology.com.

5. Bahn, Paul G. (2001). The Atlas of World Geology. New York: Checkmark Books. pp. 134– 135. ISBN 0-8160-4051-6.

6. “China’s biggest desert Taklamakan experiences record snow”, Xinhuanet.com (February 1, 2008).

7. Baumer, Christoph. (2000). Southern Silk Road: In the Footsteps of Sir Aurel Stein and Sven Hedin, p. 28. White Orchid Books. Bangkok. ISBN 974-8304-38-8 (HC); ISBN 974-8304-39-6 (TP).

8. The Mummies of Xinjiang Discover April 1, 1994

9.”The mystery of China’s celtic mummies”, The Independent (August 28, 2006).

10. Saiget, Robert J. (2005-04-19). “Caucasians preceded East Asians in basin” (in English), The Washington Times, 20 April 2005.

11. Robertson, Benjamin (2006-05-14). “China history unravelled by mummies” (in English), Al Jazeera English, Aljazeera.net.

12. Mitochondrial DNA analysis of human remains from the Yuansha site in Xinjiang Science in China Series C: Life Sciences Volume 51, Number 3 / March, 2008

13. Mair, Victor H., “Mummies of the Tarim Basin,” Archaeology, vol. 48, no. 2, pages 28-35 (March/April 1995);

14. Yu, Taishan (2003). A Comprehensive History of Western Regions (2nd edition ed.). Zhengzhou: Zhongzhou Guji Press. ISBN 7-5348-1266-6.

15. Liu, Jianguo (2004). Distinguishing and Correcting the pre-Qin Forged Classics. Xi’an: Shaanxi People’s Press. ISBN 7-224-05725-8.

16. Baumer, Christoph. (2000). Southern Silk Road: In the Footsteps of Sir Aurel Stein and Sven Hedin, p.

17. White Orchid Books. Bangkok. ISBN 974-8304-38-8 (HC); ISBN 974-8304-39-6 (TP).

18. Mallory, J. P.; Mair, Victor H. (2000), The Tarim Mummies: Ancient China and the Mystery of the Earliest Peoples from the West, London: Thames & Hudson, 2000 .

Pliny the Elder, The Natural History .

19. Schurr, Theodore G. (2001), “Tracking Genes Across the Globe: A review of Genes, Peoples, and Languages, by Luigi Luca Cavalli-Sforza.”, American Scientist 89 (1), January-February 2001,

http://www.americanscientist.org/template/BookReviewTypeDetail/assetid/14302 .

20. Chengzhi, Xie; Chunxiang, Li; Yinqiu, Cui1; Dawei, Cai1; Haijing, Wang; Hong, Zhu; Hui, Zhou (2007) Mitochondrial DNA analysis of ancient Sampula population in Xinjiang. Progress in Natural Science, Volume 17, Number 8, pp. 927-933(7)

21. mathildasanthropologyblog.wordpress.com/…/

22. http://www.asiafinest.com/…/index.php/t146001.html

23. http://www.khaleejtimes.com/DisplayArticle.asp?xfile=data/todaysfeatures/2005/April/todaysfeatures

24. http://www.pbs.org/wgbh/nova/chinamum/taklamakan.html

25. http://www.archaeology.org/0103/abstracts/books.html

26. http://en.wikipedia.org/wiki/

27. Christian, David (1998). A History of Russia, Central Asia, and Mongolia. Malden, Massachusetts: Blackwell Publishing. ISBN 0-631-20814-3.

28. Engels, Donald W. (1978). Alexander the Great and the Logistics of the Macedonian Army. California: University of California Press. ISBN 0-520-04272-7.

29. Karasulas, Antony. Mounted Archers Of The Steppe 600 BC-AD 1300 (Elite). Osprey Publishing, 2004, ISBN 184176809, p. 7.

30. Wilcox, Peter. Rome’s Enemies: Parthians and Sassanids. Osprey Publishing, 1986, ISBN 0850456886, p. 9.

31. Gershevitch, Ilya. The Cambridge History of Iran (Volume II). Cambridge University Press, 1985, ISBN 0521200911, p. 48.

32. Grousset, René. The Empire of the Steppes. Rutgers University Press, 1989, ISBN 0813513049, p. 547.

33. http://www.gk.ro/sarmizegetusa/latinitatea/riureni.htm

34. I.I. Russu, Limba traco-dacilor. Bucureşti, 1967, p. 108.

35. A.I. Toynbee, A Study of History, London, 1955-1959,citat în „Magazinul Istoric” nr. 7, 1973, p. 25.
36. Ariton Vraciu. Studii de lingvistică generală, 1972, p. 87

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in Vechea Europa and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s